Brățări  de argint

Astăzi m-am trezit cu gândul să vă mai povestesc câte ceva despre mine. După cum ați citit în articolele precedente, știți faptul că am fost şi sunt o fire foarte curioasă, iar unu dintre lucrurile care mi-a sporit curiozitatea este arta frumuseții. Încă de pe vremea adolescenţei am început să fac o pasiune pentru accesorii, deoarece aflasem că întotdeauna bijuteriile dau un plus de eleganţă unei femei. Începusem să le ador din ce în ce mai mult.

Îmi plac foarte mult brăţările şi cerceii. De fapt îmi place tot ce ține de capitolul bijuterii.

În acest moment am vreo zece seturi din argint formate din: cercei, brățara, colier şi pandantiv. Mai am şi vreo douăzeci de bijuterii din argint individuale formate din: cercei, inele, pandantive, lănţişoare şi brăţări.

Că tot am adus vorba despre accesorii, ieri a fost ziua de naștere a prietenei mele celei mai bune, cu care am în comun pasiunea pentru accesorii. Această zi am petrecut-o împreună, distrându-ne de minune. Dar cu două zile în urmă i-am căutat un cadou pentru ea.

Când am intrat pe internet mi-am amintit că acum câteva săptămâni găsisem un site cu aceste brățări argint pentru femei care mă cucerise din prima.

Aşa că am intrat din nou pe acest site ca să aleg ceva frumos prietenei mele. Tot uitându-mă la categoriile de produse,  într-un final mi-a atras atenţia această brăţară subțire Devi, din argint, din poza de mai sus și care mi s-a părut foarte frumoasă.

Aceasta este o bijuterie clasică, simplă, dar de efect, care merge la orice ținută. Arată excelent combinată cu multe brățări de același tip, simple sau cu model. Prin urmare m-am gândit că îi va plăcea cu siguranţă şi prietenei mele.

Am fost tare bucuroasă când am văzut că nu mă înşelasem şi că prietenei mele i-a plăcut enorm cadoul meu.

 

 

 

S-ar putea să-ți placă și

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bună!

Fă clic pe unul dintre reprezentanții noștri de mai jos pentru a discuta pe Telegram sau trimite-ne un e-mail la admin@andreea-ivan.ro

Trimite mesajul!