Bunicul meu și-a pus punte dentara și implant dentar

149_1200_1200_0

În urmă cu o lună, buniculmeu a împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. Potspune că în ciuda vârstei lui înaintate încă este un bătrânel foarteenergic.  Locuiește la țară, iar de dimineață și până  seara are grijă singur de gospodărie. Îi place să se ocupe de solarul lui foarte mare  în care crește  tot felul de legume și de animalele din ogradă.

Nu l-am auzit vreodată să se plângă în privința sănătății. Dar singura problemă pe care o știu că o are, este dantura lui praf. Așa cum am spus mai sus, luna trecută fiind ziua lui, m-am gândit că i-ar prinde bine să-i fac cadou de  al aduce la București o vreme ca să-l vadă un stomatolog. Bineînțeles când i-am făcut această propunere, bunicul  meu a refuzat categoric. Spunându-mi că el nu s-a dus niciodată la doctor și nu  o va face acum.

Însă nici eu nu m-am dat bătută, așa că după multe insistențe am reușit să-l conving  pe bunic să lase puțin gospodăria și să vină cu mine în capitală să-și facă dinții. Prin urmare a doua zi l-am dus pentru prima dată într-un cabinet stomatologic.

Medicul l-a consultat și observând că are în față  ca pacient un bătrânel cam speriat, a început să-i explice bunicului că în partea de sus a danturii are nevoie de punte dentara care este o lucrare protetică fixa realizata pentru substituirea unui dinte sau a mai multor dinți ce lipsesc sau sunt deteriorați, in scopul restituirii pacienților edentați parțial, funcționalitatea și estetica dentară.
O punte dentară este alcătuita din mai multe elemente, legate intre ele:

  • Stâlpii sau punctele de susținere, ce sunt coroane dentare pe care medicul stomatolog le cimentează pe dinții naturali sau după caz, pe implantul dentar;
  • Dinții „falși” sau corpul efectiv al punții dentare, care sunt componente ce înlocuiesc structura endodontica lipsa.
  • In funcție de poziția elementelor dentare ce trebuie înlocuite fata de stâlpii de susținere, punțile dentare pot fi de doua tipuri:
  • Punte dentara tradiționala, când coroanele dentare ce „îmbracă” dinții naturali încadrează spațiul gol lăsat de dintele sau de dinții pierduți;
  • Punte dentara in extensie, caz in care, corpul efectiv sau dintele „fals” ce trebuie înlocuit se afla de o parte sau de alta a dintelui de susținere.

Punte dentara

Apoi medicul stomatolog i-a spus bunicului că în partea de jos mai are nevoie să i se facă implant dentar, explicându-i că în aparență pare ceva foarte complicat, dar nu sunt altceva decât rădăcini dentare artificiale. Confecționată dintr-un material biocompatibil precum zirconiul sau titaniul, structura dentară artificială, folosindu-se de cele mai evoluate proceduri de implantologie, este inserata in țesutul osos al maxilarului sau al mandibulei.

implant dentar

O dată finalizată perioada de incorporare a titaniului în țesutul osos (osteointegrare), ce poate dura circa 4-6 luni, implantul dentar va putea fi utilizat pentru substituirea unui dinte. Sunt numeroase situațiile în care implanturile dentare servesc drept suport pentru protezele dentare.

Spre surprinderea mea toate aceste informații l-au mai liniștit pe bunic și a fost de acord să  i se facă lucrările acestea. Bunicul meu s-a bucurat ca un copil, când și-a văzut dantura complet refăcută.

 

 

Transmite-mi un Mesaj !

Loading...
Facebook Messenger for Wordpress