Înainte să te cunosc de Jojo Moyes

Romanul Înainte să te cunosc

Tocmai am terminat de citit romanul Înainte să te cunosc de Jojo Moyes, . Aș putea spune că Jojo Moyes m-a cucerit prin o astfel poveste. După ce am ajuns la finalul cărții, am fost tentată  să aflu despre această autoare despre care nu știam  nimic.

Am aflat că numele complet autoarei e Pauline Sara Jo „Jojo“ Moyes. Ea este jurnalistă și scriitoare britanică. În anul 2002, a debutat ca scriitoare cu romanul Sheltering Rain. Cu al doilea roman al ei, Foreign Fruit, câștigă pentru prima dată Romantic Novel of the Year Award, Romantic Novelists’ Association. În 2011 a primit premiul a doua oară pentru romanul The Last Letter From Your Lover.. Doar câțiva scriitori au avut șansa să câștige acest premiu important.

Jojo Moyes are cel mai mare succes cu romanul Me Before You apărut în 2012, în traducerea română Înainte să te cunosc. Romanul a fost tradus în peste 31 de limbi. Compania americană MGM a obținut în ianuarie 2013 drepturile de ecranizare pentru Me Before You.

În acest roman Înainte să te cunosc, Jojo Moyes creionează două personaje total diferite.

Autoare ne face să o descoperim pe Louisa Clark care este o fată de 26 de ani. Aceasta locuiește cu o familie mare, într-o casă mică. Atât de mică încât camera ei este o debara. Ea are o relație de 7 ani cu sportivul Patrick, de care nu e îndrăgostită. Lucrează de dimineață și până seara la o cafenea de mulți ani. Știe cu exactitate câți pași sunt de la stația de autobuz până acasă.

E o fire transparentă, prostuță și pare cam ciudată după felul cum  se îmbracă. O fată bună, dar cu o viață mediocră. Însă vine momentul când află că patronul va vinde cafeneaua, iar ea rămâne fără slujbă. Când ajunge acasă, Louisa mai primește vestea că și tatăl său rămăsese fără serviciu. Cei doi fiind singurii care aduceau bani în casă.

Louisa e nevoită astfel să-și găsească cât mai repede un loc de muncă. Cum nu era calificată pentru prea multe slujbe, singura soluție era să se angajeze ca îngrijitor la domiciliu. Deși o speria gândul de a se ocupa de o persoană cu dizabilități, a acceptat să se ducă la un interviu.

Will Traynor este un bărbat de 35 de ani, inteligent,  dinamic, frumos și cu o familie bogată. Will a avut o viață minunată cu  orizonturi deschise. A fost un om căruia îi plăcuse  să schieze, să facă scufundări, să călătorească prin diferite colturi ale lumii.. A escaladat Kilimajaro Everestul și etc. Era director de companie. Avea o relație cu Alicia, fiica unui colonel. Părea să aibă lumea la picioare.

Dar viața lui Will s-a schimbat în clipa când l-a lovit o motocicletă. Acel accident condamnându-l să trăiască într-un scaun cu rotile pentru tot restul vieții. El nu a putut să accepte lucrul acesta și își dorește să moară. Așa că a căzut de acord cu părinții lui ca după 6 luni, să meargă în Elveția. Acolo exista o asociație ce furnizează servicii de sinucidere pentru cei cu boli terminare.

Camilla Traynor  de profesie judecătoare este mama lui Will. Ea este sfâșiată de durere, dar respectă decizia fiului ei. Singura speranță de care se agață Camilla să schimbe hotărâre lui Will este Louisa….

N-am să vă spun dacă a reușit sau nu. Ceea ce vă pot mărturisii este că Înainte să te cunosc nu este doar o simplă poveste de dragoste.

Este o poveste care îți arată cât de mult te-ar putea schimba un om. Ce simte o persoană când din senin i se taie aripile și este obligat să trăiască din amintiri. Că te poți îndrăgostii atât de tare, încât atunci când ești lângă acea persoană să simți cum timpul încetinește până când se oprește de tot. Apoi să simți o frică  și neputință atât de puternică încât îți urlă fiecare celulă din corp. Un urlet înăbușit la gândul că se apropie momentul când va trebui să renunți..

E o carte romantică, cu pasaje profunde la care ai nevoie de șervețele. O narațiune absolut  imprevizibilă.

Mi-a plăcut acest roman pentru că abordează un subiect foarte delicat. Știu că pare o lașitate din partea cuiva să nu-și accepte destinul. Să accepte că în trecut putea să facă orice își dorea fiind total independent. Să accepte că în prezent este dependent de un scaun cu rotile, putând să facă prea puține lucruri.

Însă nu-l poți obliga să-și trăiască viața simțind un chin interior. Să zâmbească și să se prefacă că e totul bine, pe când pe interior să fie mort. Tristețea și frustrările să-i facă râni adânci  fără să mai fie posibil să le vindece la un moment dat…

Nimeni, nici chiar părinții nu poate dicteze viața cuiva. Fiecare om are dreptul să-și ia propriile sale hotărâri să trăiască așa cum dorește

Povestea de dragoste petrecută în roman, sunt de părere că se poate repeta și în viețile noastre. O persoană poate iubi o altă persoană fără să-i pese de situația pe care o are partenerul său.

Se poate întâmpla să te îndrăgostești de sufletul unui om, de felul cum gândește sau felul cum te tratează pe tine. Pentru unii e suficient să audă cuvinte frumoase din partea cuiva pentru ar fi fericiți., așa cum se și întâmplă în roman.

Louisa s-a îndrăgostit de Will pentru că a fost singurul bărbat care a vrut s-o cunoască așa cum e și i-a arătat că e o femeie cu calități. Niciodată nu a arătat că îi pasă de bogăție sau situația în care era el.

Romanul acesta nu degeaba este numărul 1 în America. Este o poveste care chiar merită citită !

3 comments on “Înainte să te cunosc de Jojo Moyes

  1. Pingback: Despre cărți | Alina Petruta

Transmite-mi un Mesaj !

Loading...
Facebook Messenger for Wordpress