Când ești invitată la o ocazie specială, se întâmplă să-ți dai seama că îți lipsesc anumite accesorii importante din dulapul cu garderobe. Trebuie să ții cont de tema unei petreceri ca să știi să-ți  asortezi în așa fel bijuteriile, îmbrăcămintea, geanta și încălțămintea pentru arăta impecabil și ca toate privirile de admirație să se întoarcă spre tine,

Acum o lună, am primit invitație de la cea mai bună prietenă a mea, să o însoțesc la botezul nepoatei sale. M-a anunțat cu câteva zile înainte de acest eveniment, mi-a spus că își dorește să mă aibă alături. Așadar, am acceptat cu drag. Cum era ceva neașteptat,  am început imediat să scotocesc prin șifonier ca să văd cu ce să mă îmbrac în acea seară deosebită.

În cele din urmă,  am găsit o rochie roșie mulată pe corp și cu decolteu in formă de V pe umeri,  pe care o păstram pentru astfel de ocazii. Aveam și niște pantofi negrii cu toc pe care nu  prea i-am purtat,  erau aproape noi. Așa că, în  aceste privințe am putut răsufla ușurată.   Însă am observat că nu am nicio geantă care să se potrivească cu o asemenea ținută elegantă.

Auzisem de la câțiva amici de  magazinul Peloro în care se regăsesc atât genți pentru femei, cât și pentru bărbați. Produsele sunt realizate în Italia, chiar din inima Florenței și sunt confecționate din material  de piele naturală. Ceea ce înseamnă că rezistă foarte mult timp, chiar o viață întreagă.

Prin urmare, mi-am zis că e momentul să-mi arunc și eu o privire prin magazinul online. Am intrat pe site și am accesat categoria cu genți de seară pentru femei. Am descoperit acolo foarte multe astfel de accesorii cu modele splendide și tentante de a mi le cumpăra. Costurile acestora sunt mult mai avantajoase față de alte magazine. Având în vedere că sunt genți din piele naturală, calitatea lor e superioară.

După câteva minute am dat de această geantă Take a Walk care e exact ce căutam:

genți din piele naturală

Am ales-o pentru că e de culoare neagră și se potrivește cu rochia roșie și cu pantofii cu toc negrii. E o gentuță de dimensiune mică  și mi s-a părut super ok. La o petrecere nu prea ai ce să iei cu tine decât: portofelul, un ruj și pudra pentru a-ți reîmprospăta machiajul pe parcursul serii.

Dacă tot eram  pe Peloro cu genți din piele naturală superbe ,  m-am gândit să îmi mai cumpăr una pentru noaptea de revelion. De data asta am ales geanta Cosmic Love, de coloare albă:

Aceasta e perfectă pentru ținuta pe care o voi purta de Revelion. De asemenea mi-a plăcut că e tot de mărime mică. Pot s-o transform și ca portofel fiindcă are comportamente speciale  pentru carduri, bancnote sau monezi.

Le-am adăugat în coșul de cumpărături și am efectuat pașii pentru comandă. Livrarea acestora a fost una rapidă, a doua zi deja le aveam la ușă. M-am bucurat să văd că ambele sunt extrem de frumoase, la fel cum arătau pe site.

A venit și evenimentul așteptat, în care m-am dus cu prietena mea  la petrecerea de botez a micuței ei nepoțică.  A fost o seară de neuitat în care m-am distrat de minune și în care am primit numai cuvinte de laude la cum eram îmbrăcată.

Geanta mea a fost admirată de către multe femei. Atunci când mă întrebau de unde mi-am achiziționat-o, le răspundeam cu zâmbetul pe buze că: La Peloro găsiți cele mai superbe genți din piele naturală.

Așadar, dacă v-am stârnit interesul asupra acestui magazin, vă recomand să vă abonați la pagina de Facebook: https://www.facebook.com/peloro.ro pentru a fi la curent cu colecțiile Peloro de genți de damă și bărbați.

Spor la cumpărături!

S-ar putea să-ți placă și

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bună!

Fă clic pe unul dintre reprezentanții noștri de mai jos pentru a discuta pe Telegram sau trimite-ne un e-mail la admin@andreea-ivan.ro

Trimite mesajul!