Unii oameni pleacă în alte țări pentru locuri de muncă mai bune, pentru a câștiga mai mulți bani decât în țara noastră. Însă dorul de familie și de prieteni, îi fac să se reîntoarcă. Din această categorie face parte și Dana, o verișoară, care după terminarea studiilor, a plecat în străinătate.

Ea a reușit să-și găsească acolo un job cu un salariu, de care este foarte mulțumită. Dar mereu a spus că strânge bani pentru o locuință și apoi vine înapoi. Până acum a locuit, de când se știe în chirie într-o garsonieră cu mama sa

Are patru ani, de când lucrează în Suedia, își sună foarte des persoanele dragi. De fiecare dată când vorbim, îmi mărturisește, că îi foarte dor de ceea ce a lăsat aici. Acum două săptămâni, mi-a dat vestea că și-a luat concediu o lună de zile și cu această ocazia vrea să cumpere un apartament, în care deocamdată să stea mama ei.

În ziua următoare a aterizat în România.  Un prieten îi spusese cu ceva timp urmă, de cel mai nou proiect al companiei San Casa. Aceasta se numește Atmosphere Residence.  E un complex cu peste 350 de apartamente în Sebeș. Așa că, imediat cum a ajuns în țară,  a accesat site-ul atmosphere-resedince.ro și s-a programat online pentru vizionarea unui apartament.

 

apartamente în Sebeș

A beneficiat de un tur gratuit a unui apartament de 3 camere. A rămas plăcut surprinsă să vadă că este compus dintr-un living mare, două dormitoare, două băi, bucătărie și unul sau două balcoane, extrem de spațios, cu ferestre mari și finisaje moderne.

Apartamentul era dotat cu centrală termică proprie prin condensare cu arzătorul de cupru și contorizare individuală pentru fiecare utilitate.. Cu alte cuvinte, găsise casa perfectă pentru viitoarea ei familie și un loc minunat în care să-și invite prietenii.

Verișoara mea nu a mai stat pe gânduri și a pornit demersurile pentru cumpărarea acestuia. Compania San Casa i-a pus la dispoziție asistență juridică gratuită și ar fi putut plătii în mai multe tranșee, în caz că nu ar fi avut toată suma.

Zilele trecute mi-a zis că este  foarte mulțumită și de zonă. Atmosphere Residence. Complexul cu apartamente în Sebeș are zone verzi, unde mama ei poate ieși la picnit sau să facă un grătar cu vecinii și prietenele. Atunci când va avea copii, aceștia se vor bucura de locurile de joacă amenajate minunat.apartamente în Sebeș

De asemenea nu lipsesc piste pentru bicicliști, saloane de întreținere corporală, cafenea și bistro. În plus, în incinta complexului există o stație de autobuz, astfel încât deplasarea spre oraș este accesibilă oricui.

A avut ocazia să descopere un salon de înfrumusețare la care ajunge într-un minut, pentru a se  face frumoasă. Fiind un centru dedicat atât doamnelor cât și domnilor cu cele mai inovatoare dotări, în care li se oferă diverse tratamente de îngrijire și  relaxare după o zi încărcată.

Toate clădirile al complexului Atmosphere Residence cu apartamente în Sebeș sunt capitonate cu polistiren cu grosimea de 10 centimetri cu densitate 100. Tencuiala decorativă de exterior este rezistentă la apă, permeabilă la vapori și rezistentă la fisuri.

E un cartier în care se merită să te muți într-unu dintre apartamentele acestuia și să trăiești o viață întreagă.

Dana e fericită că și-a îndeplinit unul dintre cel mai mare vis al său. Am fost invitată de aceasta să facem sărbătorile în noul ei apartament. De abia aștept să ne vedem și să petrecem împreună.

Așadar, dacă sunteți interesați de apartamente, penthouse sau spații de birou în orașul Sebeș, intrați pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/SanCasacomplexrezindential/ a celor de la San Casa.

Sau îi puteți contacta la adresa de mai jos:

Sebes, str. Transilvania, nr. 2

jud. Alba, Romania

E-mail:

office@sancasa.ro

alexa.similie@sancasa.ro

Alexa Similie: 0751061359

Telefon fix/fax 0358882425

Luni – Vineri: 08:00-16:00

Sâmbătă – Duminică: Închis

 

 

 

S-ar putea să-ți placă și

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bună!

Fă clic pe unul dintre reprezentanții noștri de mai jos pentru a discuta pe Telegram sau trimite-ne un e-mail la admin@andreea-ivan.ro

Trimite mesajul!
%d blogeri au apreciat: