Dacă te afli în situația de-a fi nevoit(ă) să locuiești pentru o perioadă scurtă de timp în zona Pieței Unirii din București, atunci cu siguranță o să vrei să afli care ar putea fi cele mai bune alternative pentru șederea ta în capitală.

Fie că ai nevoie să locuiești în zona Unirii pentru că firma la care lucrezi te trimite la un training sau la un curs care se va desfășura undeva în apropiere, fie că, dimpotrivă, ai câteva zile libere la dispoziție și ai decis să vizitezi Bucureștiul, acest articol te va ajuta să iei cea mai bună decizie în privința hotelului în care te vei caza.

Tot ce trebuie să faci este să ții cont de câteva criterii pe care ți le prezentăm în cele ce urmează.

Proximitatea față de obiectivele de interes

În cazul în care ești o persoană comodă, care vrea să aibă totul în apropiere, atunci e bine să faci o listă scurtă cu 5 hoteluri în care ți-ai dori să te cazezi și apoi să deschizi Google Maps și să verifici, pentru fiecare în parte, distanța față de supermarket, farmacii, ATM-uri etc.

Ca în cazul oricărui alt spațiu, și în zona Pieței Unirii există hoteluri care sunt mai apropiate de anumite puncte de interes și există unități de cazare care necesită parcurgerea unei anumite distanțe pentru a ajunge în proximitatea obiectivelor tale de interes.

Condițiile de cazare

Un alt criteriu de care trebuie să ții cont este cel al condițiilor oferite de fiecare hotel în parte. În general, fiind vorba de o zonă centrală, în care își au de obicei sediul cele mai cunoscute companii, restaurante, instituții ale statului și agenții de videochat Unirii, condițiile sunt excelente în majoritatea cazurilor, însă pot exista și excepții.

Tocmai de aceea este bine să analizezi foarte bine opțiunile disponibile și să ceri (sau să cauți online) cât mai multe detalii care te pot ajuta să iei cea mai bună decizie.

Reputația unității hoteliere

Reputația hotelului este un alt criteriu pe care trebuie să îl analizezi cu atenție înainte de a face o alegere. În momentul actual este foarte ușor să verifici reputația unui hotel cu ajutorul unei simple căutări pe Google, care îți va pune la dispoziție toate recenziile lăsate de cei care au mai stat în hotelul respectiv.

În general, cu cât reputația unui hotel este mai bună, cu atât și condițiile pe care le oferă vor fi mai bune. Într-o industrie cu o concurență acerbă, precum cea hotelieră, un hotel cu o reputație bună sau foarte bună nu va risca niciodată să piardă acea încredere din partea clienților pe care a dobândit-o cu greu.

Raportul calitate-preț

Raportul calitate-preț trebuie, de asemenea, analizat cu atenție. În zona Unirii vei găsi atât hoteluri care oferă condiții normale la supra-preț, cât și hoteluri care oferă condiții normale la prețuri acceptabile. Dacă nu vei dedica suficient timp research-ului, șansele de a te caza într-un hotel din prima categorie cresc considerabil.

O idee bună ar fi să îți faci o listă scurtă cu 5 hoteluri și să afli care sunt prețurile pe care le practică fiecare dintre aceste unități de cazare. Ulterior, în urma comparației vei putea alege cea mai bună alternativă pentru bugetul tău.

În concluzie, acestea sunt criteriile care te vor ajuta să alegi cel mai bun hotel din zona Unirii București.

Nu în ultimul rând, nu uita să faci o rezervare din timp pentru că, fiind vorba de o zonă centrală, s-ar putea ca dacă lași totul pe ultima sută de metri să nu mai găsești camere disponibile la unitatea hotelieră aleasă.

De asemenea, nu uita ca atunci când faci rezervarea să verifici care este regimul post-pandemie, dacă poți mânca la restaurantul din incinta hotelului, dacă există anumite restricții impuse de hotel și așa mai departe. Toate acestea sunt detalii utile, care pot face diferența dintre un sejur reușit și unul mai puțin reușit.  

S-ar putea să-ți placă și

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bună!

Fă clic pe unul dintre reprezentanții noștri de mai jos pentru a discuta pe Telegram sau trimite-ne un e-mail la admin@andreea-ivan.ro

Trimite mesajul!
%d blogeri au apreciat: