Fotoliu de masaj Inada 3S Flex

Stând zi de zi la birou, corpul nostru începe să resimtă  dureri de spate și de ceafă.  Este aproape imposibil ca după o zi de muncă să nu ne simțim extenuați fizic.

Simptomele astea nu mi-au dat pace nici mie multă vreme. Însă cu câteva zile în urmă, îi mărturiseam unei prietene, cât le invidiez pe  persoanele care frecventează saloanele de masaj.  Și cât de mult aș vrea să am timp liber pentru a mă duce la o ședință de masaj.

Această prietenă mi-a spus că știe o super soluție pentru problema mea. Mi-a dezvăluit că există magazinul online Komoder și acolo pot găsi cele mai bune fotolii masaj.  Eu habar n-aveam de asemenea fotolii, însă mi-a surâs ideea de a avea unu acasă.

M-am pus imediat în fața calculatorului și am accesat  acest magazin.  Sinceră să fiu, am fost uimită de cât de avansată este tehnologia.  Prin urmare am aflat că folosind un astfel fotoliu cu masaj aș avea parte numai de beneficii.

Așa că am pus ochii pe fotoliu de masaj din poza de mai sus. Acesta are design excepțional și efecte terapeutice. Putem să alegem unul dintre programele automate de îngrijire ce includ masajul pentru întregul corp. Masajul prin stretching și masajul pentru zona inferioară a corpului. Acestea includ de asemenea programe de „încălzire” și „calmare”, precum și multiple alte tehnici de masaj japoneze.

Fotoliu cu masaj are sistem de masaj cu încălzire pentru picioare. Masajul Shiatsu se realizează cu perne de aer pentru tălpi, partea superioară a labei piciorului și călcâie. Acesta este prevăzut cu bile shiatsu detașabile pentru masajul de reflexoterapie.

Fotoliu de masaj Inada 3S Flex  este singurul care oferă încălzire pentru picioare. Cum În majoritatea timpului am picioarele reci, mi s-a părut perfect.

Nu am mai stat pe gânduri și am făcut rapid comanda. Pot spune că sunt extrem de mulțumită de acest fotoliu de masaj. În primul rând că am oricând îmi doresc, parte de relaxare. În al doilea rând după  fiecare program pe fotoliu cu masaj, mă simt excelent.

Este un fotoliu minunat, de care nici nu știu cum am trăit fără el.

 

Salvează

Salvează

S-ar putea să-ți placă și

1 comentariu

  1. Este esențial pentru noi, persoanele cu dizabilități, un astfel de dispozitiv dar, cred că un dispozitiv asemănător care ni s-ar putea adresa în mod special ar trebui să fie, în primul rând, mai înalt pentru ca cei care ne manevrează (ne așează în și ne ridică din fotoliu), să depună un efort mai mic.

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bună!

Fă clic pe unul dintre reprezentanții noștri de mai jos pentru a discuta pe Telegram sau trimite-ne un e-mail la admin@andreea-ivan.ro

Trimite mesajul!