Idee de cum voi pune corpuri de iluminat în căsuța mea

Idee de cum voi pune corpuri de iluminat în căsuța mea
Săptămâna aceasta mi-am dorit să fac o schimbare în apartamentul meu. Doream niște corpuri de iluminat, însă nu oricum. Ci să îi dea casei mele un decor mai deosebit.

Prin urmare  am întrebat o prietenă care este pricepută în amenajarea caselor. De la ea am aflat cum să folosesc corpurile de iluminat și în scop decorativ

Aceasta mi-a spus că corpurile de iluminat pun în evidență cel mai bine spațiul living-ului. Dă o atmosferă cât mai plăcută prin iluminare sau o atmosferă dramatică. De asemenea se accentuează culorile pereților și mobilei prin iluminare.

Pentru luminarea unei anumite zone din cameră, există corpuri mici de iluminat, care se prind în perete. Spoturile de lumină sunt foarte la modă. Ele chiar sunt extrem de practice, atât pentru iluminarea unor zone, cât și pentru luminarea totală a încăperii.

Pentru încăperile unde se servește masa, corpul sau corpurile de iluminat trebuie să fie cât mai mari și mai luminoase. Servirea mesei alături de familie sau prieteni este un moment de comunicare și bucurie. De aceea lumina este importantă pentru acest moment. Lumina trebuie să fie deasupra mesei, nu foarte sus, dar nici foarte jos.

Se poate adăuga și un corp de iluminat, care să stea pe masă pentru un efect și mai plăcut. De asemenea, mici spoturi de lumină pot pune în evidență tablouri de familie sau picturi în această cameră. În plus lumina împrăștiată va pune și mai mult în evidență spațiul unde se servește masa.

Bucătăria este bine să aibă mici corpuri de iluminat acolo unde este mare nevoie de lumină. Cum este deasupra aragazului, deasupra dulapurilor sau spațiilor de depozitare. Spoturile de lumină pot fi din nou o alegere bună pentru bucătărie.

Este importantă și alegerea corpurilor de iluminat pentru baie. Aceasta trebuie pusă în evidență prin corpuri de iluminat

În baie, lumina trebuie să fie în primul rând deasupra oglinzii, apoi în diferitele părți folosite. Luminile din baie pot fi și decorative. Prietena mea mi-a dezvăluit că veiozele mici de perete sunt o idee excelentă pentru băile mai încăpătoare. Luminile de deasupra dulapurilor din baie sunt neapărat necesare. Iar dacă obișnuiesc să mă relaxez în baie din când în când, să iau bulbi decorativi de lumină. Baia va deveni un loc de relaxare și liniște.

Cam mi-am făcut o idee de cum voi pune corpuri de iluminat în căsuța mea. Așa că am intrat pe Evalight unde am găsit multe decorative minunate.

Salvează

Leave a reply

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.