AUTO/MOTO

Materom Dezmembrări au piese auto la prețuri avantajoase

În urmă cu câteva săptămâni, un vâr s-a întors din concediu foarte supărat. Pe când se întorcea din stațiunea Mamaia, a început ploaia foarte tare și când să dea drumul la ștergătoare, a  avut surpriza neplăcută să nu funcționeze. Se pare că motorașul acestora se defectase. Mașina o are de 15 ani și pentru care a muncit mult ca s-o aibă. El nu e adeptul în a  face rate ca să-și cumpere ceva, ci preferă să muncească   să strângă ban cu ban. Cu toate că niciodată nu a primit un salariu foarte mare.

Ovidiu, că așa îl cheamă, cum a terminat liceul,  s-a angajat ca barman într-un club de noapte. El a fost un tânăr care nu s-a omorât după distracții ca toți tinerii, a vrut să câștige bani ca să-și cumpere o garsonieră și mașină. Probabil că a pus mai presus aceste două dorințe și pentru că mama sa din punct de vedere financiar nu i-a oferit cât ar fi avut nevoie. Părinții lui s-au despărțit când vărul meu avea doar câteva luni. Pe tatăl nu l-a  mai interesat de viața fiului, iar mama lui s-a descurcat așa cum a putut ea.

Așa că lipsurile l-au făcut pe Ovidiu să se maturizeze și să se lupte pentru lucruri serioase, decât să cheltuie banii pe distracții. Ca urmare el a reușit să-și îndeplinească acele două dorințe și nu numai. E un bărbat în toată firea cu propria lui familie, având o soție frumoasă și o superbă fetiță blondă  cu ochii verzi.

Anul acesta d-abia s-a gândit că merită și el  să se relaxeze undeva împreună cu soția și fetița lui. Prin urmare și-a dorit ca primul lui concediu să se bucure de mare și a ales să se ducă în  stațiunea Mamaia pe care nu o vizitase niciodată. Au stat acolo o săptămână în care toți trei  s-au distrat pe cinste, mi-au trimis poze.

Însă la întoarcere se pare  că motorașul de la ștergătoare s-a stricat, exact când a început o ploaie torențială  și cu dificultate au ajuns până la domiciliul lor. A avut noroc că intrase în București și era aproape de casă. Când m-a sunat, mi-a povestit  cum  s-a întâmplat și mi-a cerut ajutorul. Știind că le am cu internetul și am mai mult timp liber, m-a rugat să găsesc de unde ar putea  să cumpere un nou motoraș  la mâna a doua.

După ce am încheiat conversația cu vărul meu, mi-am amintit că există firma Materom Dezmembrări. Aceasta firmă se ocupă cu dezmembrări de mașini aduse din afară, piesele acestora fiind  într-o stare bună. Mașinile de la noi, se strică mult mai repede datorită șoselelor și drumurilor de slabă calitate, ba chiar inexistente în unele pârți din țară mai ales în mediul rural. Din această cauză cei mai mulți români aleg să achiziționeze piese auto second hand   provenite din dezmembrări pentru că sunt mai ieftine si sunt originale, potrivindu-se perfect pe mașină.

Așadar, am accesat site-ul și am intrat  în categoria care conține piese din dezmembrări auto KIA SPORTAGE. M-am bucurat mult când am văzut că au produsul pe care-l căutam, acest motoraș de  ștergătoare pentru parbrize marca KIA SPORTAGE. Asta însemnând că e perfect pentru mașina vărului meu.

piese auto

După ce l-am comandat, l-am apelat pe Ovidiu și i-am dat vestea că motorașul e pe drum și că e achiziționat la un preț super avantajos. El s-a bucurat, mi-a mărturisit că nu știe ce s-ar face fără mine și mi-a mulțumit.

Trebuie să recunosc că mi-era teamă că nu pot să-l ajut fiindcă nu prea am cunoștințe în materie de piese auto, însă sunt bucuroasă că și de data asta m-am descurcat.

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.