Tablou canvas de la Muhlbachprint

Tablou canvas de la Muhlbachprint

Știu că a trecut aproape o săptămână de când nu am mai scris nimic, dar îmi place să vin cu articole interesante și pline de informații. Așa cum sper să fie și acesta de exemplu.

Aseară în timp ce vorbeam pe internet cu câțiva prieteni pe internet, ne-am amintit că prietena noastră comună va împlinii peste două zile, 25 de ani. Și ne tot gândeam ce cadou să-i facem. Ne doream să-i luăm ceva mai deosebit, care să o facă pe prietena aceasta să se gândească la noi oricâte ori privește acel lucru.

Unul dintre prietenii cu care conversam pe net, i-a venit ideea să-i cumpărăm un tablou canvas. Prima dată mi-a surâs această idee, deoarece știam că acestei prietene îi plac foarte mult picturile. Dar habar n-aveam cum arăta astfel de tablouri.

Așa că prietenul acesta mi-a dezvăluit că și-a comandat tablou canvas de la Muhlbachprint.ro superb cu mașina lui preferată și la un preț foarte rezonabil. Și mi-a explicat de faptul că tablourile au această denumire de canvas datorită materialului pe care acestea se printează.

Pânza canvas este un bumbac pur de culoare albă, care imită perfect pânza care o întâlnim la tablouri și care poate fi utilizat pentru imprimări cu cerneală

Un tablou canvas poate fi realizat din orice poză fie din arhiva unei persoanei. fie de la firmă, iar caracteristica principala a acestui tip de tablou este că nu mai necesită ramă.

Acesta mi-a mai spus că pânza imprimată este direct întinsă pe un suport dreptunghiular din lemn, iar aceasta se mulează pe grosimea acestuia, fiind capsată în spate. Marginile tabloului care vor deveni parte din grosime, pot fi lăsate albe, negre sau păstrând culorile din poză.

Iar după ce canvasul imprimat a fost întins si fixat pe suportul de lemn, tabloul final se dă cu vernis, o soluție speciala pentru tablouri care formează o peliculă de protecție la suprafața tabloului, acesta căpătând o rezistență mai mare în timp. La final se pot adăuga agățători pentru perete sau se poate opta pentru agățarea fără deteriorarea peretelui.

Am aflat că există foarte multe avantaje la tablourile canvas pentru că au o calitate superioară și o mai mare rezistență în timp, decât simplele poze înrămate. Pe deasupra, aspectul acestora are o tentă modernă, ceea ce le face tot mai căutate pentru amenajările interioare moderne

Și din câte am înțeles de la el, investiția este mică și se recuperează cheltuiala repede, practic un tablou canvas mic depășește de câteva ori prețul unui mp de pânză canvas.

Prin urmare m-a convins amicul acesta că un asemenea cadou ar fi unu perfect. În plus mi-a mai venit o idee, să comandăm un tablou canvas cu una din pozele noastre de grup împreună cu această prietenă. Ceea ce ni s-a părut o idee genială la toți.

Așadar am contactat imediat firma cu care se ocupă cu aceste produse și am dat comandă de un tablou canvas.

Dacă sunteți interesați de astfel de tablouri Muhlbach Print vă stau la dispoziție în cazul în care aveți nevoie de informații suplimentare referitoare la produsele lor.

Telefon: 012345678

Email: muhlbachprint@yahoo.ro

Transmite-mi un Mesaj !

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...
Facebook Messenger for Wordpress