Ganduri de martie, luni

Dupa o saptamana cu vreme frumoasa, in care fiecare am profitat de asa cum am putut, se pare ca primavara vrea sa isi traga sufletul, sa se primeneasca. Asa ca face cativa pasi inapoi,parca invitandu-ne si pe noi sa ne reasezam langa cei dragi la povesti. Poate am pornit prea repede in cautarea a noi aventuri desi inca nu ne-am terminat de povestit, asezat amintirile, intamplarile zilelor de toamna sau de iarna.

Si cumva universul stie asta. De accea intre zilele de primavara in care zumzaie nu doar natura ci si noi, el mai aseaza zile cu miros de iarna si ciocolata calda. Doar asa nu mai alergam dupa noi aventuri, amintiri. In aceste perioade de intermezzo suntem intr-o oarecare masura ¨fortati¨sa conversam nu numai cu noi insine ci si cu ceilalti si mai ales sa ii auzim cu adevarat, sa ii intelegem si sa ne facem intelesi fara a tine mereu piciorul pe acceleratie. Timpul nu se grabeste, el curge intr-un ritm egal, poate ar trebui sa incercam sa invatam si noi ca a te grabi nu inseamna mereu o alegere buna.

E posibil ca tocmai datorita faptului ca suntem o lume, nu doar o societate ce isi traieste zilele ca pe niste minute sa nu mai putem sa ne bucuram de ceea ce a fost creat pentru noi si sa fiintam mereu cu nemultumire in suflet, nemultumire ce de cele mai multe ori nu e indreptata spre ceilalti( desi asa pare) ci spre noi insine. La nivel sufletesc si al subconstientului ne dam seama ca ne oboseste, ne dauneaza aceasta vesnica competitie, acel vesnic tel de a fi mai bun nu decat tine, ci decat celalalt. Nu mai vrem sa alergam si totusi o facem. Atunci mai apare cate un intermezzo care ne face sa punem frana, sa ne reasezam si sa ne gasim pe noi cu adevarat.

Viata o aseman de multe ori cu o cafea. Atunci cand e bauta si savurata in ritm normal, tihnit e benefica, ne face sa fim fericiti ,dar daca e consumata pe repede inainte ne agita, ne face sa nu mai vedem lucrurile in felul lor de a fi ci in acel heirup ce ne devine atat de caracteristic.

Sa ne traim viata tihnit, in competitie doar cu noi insine.