Vă scriu din nou despre cărți pentru că ele mi-au bucurat copilăria, adolescența și acum maturitatea. Au fost o cale prin care am aflat despre lucrurile ce mă înconjoară. Fiecare carte simt că mă învață ceva nou. Încă mai îmi doresc să găsesc povești interesante care să mă facă să mă afund în acestea și să pierd noțiunea timpului. Așa cum mi se întâmpla în copilărie.
Motivul pentru care îmi plac cărțile clasice
În general prefer cărțile tipărite. Îmi plac să le am în mână și să dau paginile simțind curiozitate mare să citesc ce urmează. În plus, parcă absorb mai bine informația sau că retrăiesc povestea alături de personaje mai cu patimă. Probabil și pentru stau uneori cam mult în fața ecranului calculatorului, și din această cauză ochii mei se simt mai confortabili atunci când lecturez o carte fizică.
De ce și e-book-urile au avantajele lor?
În urmă cu o lună, m-am eliberat de niște probleme și am plecat într-o minivacanță de o săptămână la bunicii mei care locuiesc la țară. Când am ajuns acolo, mi-am dat seama că nu îmi luasem nimic de citit. Eu mă plictisesc îngrozitor dacă lecturez ceva, cum am putut uita să iau o carte. Se pare că uneori sunt foarte uitucă. Mi-am amintit de Editura NICULESCU, care salvează uituci ca mine, punându-le la dispoziție atât cărți tipărite, cât audiobook-uri și e-book-uri. Prin urmare, m-am gândit să profit de faptul că am telefonul și ar fi ok să optez pentru cărțile electronice. Am intrat pe site-ul acestora și mi-am aruncat o privirea în categoria pentru dezvoltare personală.
Obișnuiesc să citesc acest gen de cărți din dorința de a mă cunoaște mai bine. Titlu care mi s-a părut foarte tentat a fost Tehnici de relaxare. Ghid practic pentru creștere personală, împlinire durabilă și pace sufletească scrisă de Davidji. Pe parcursul acestui e-book am descoperit cele 5 tipuri de stres și cum aș putea gestiona problemele pentru a găsi soluții cu calm. În minivacanța, am inspirat aer curat, m-am bucurat de cei dragi și am acumulat cunoștințe noi despre cum să mă simt bine. M-am întors acasă cu bateriile încărcate, cu forțe proaspete.
De ce audiobook-urile sunt ideale și pentru cine?
Nu prea ascult audiobook-uri, deoarece mi se pare că vocea interpretului îmi inhibă imaginația și nu întru în poveste cu același interes cum o fac atunci când citesc cartea tipărită. Însă pentru cei care nu au când să citească sun ideale. Doar își pun căștile pe urechi și dau play la poveste, în timp ce se ocupă de alte activități. Sunt persoane care au o mulțime de treburi casnice, care sunt mereu pe drumuri sau care lucrează foarte mult pentru a avea o situație financiară mai bună. Dacă aș fi fost în locul lor, și eu aș asculta audiobook-uri. Mai există și persoane cu probleme de vedere, și pentru care audiobook-urile sunt aur. Imaginația lor funcționează mai bine ascultând.
Tehnologia a avansat și e perfect să avem de toate pentru a fi toată lumea mulțumită.
Articol scris pentru Editura NICULESCU si SuperBlog 2022
- Top 3 motive pentru care cutiile de pizza sunt extrem de importante pentru o pizzerie sau rotiserie - septembrie 25, 2024
- Seduction Studio: Oportunități unice în videochatul din Bacău - august 13, 2024
- Ciocolata caldă Luado e ca un pansament pentru suflet - mai 8, 2023
[…] Cărțile indiferent de formă, tipărite, e-book/audiobook sunt o binecuvântare pentru oricine […]