Am devenit dependentă de tehnologie, iar de acest lucru mi-am dat seama când am fost nevoită să stau fără telefon trei zile. Până atunci era un obiect nelipsit din buzunarul sau geanta mea.

A fost o întâmplare ce m-a făcut să mă gândesc la vremurile în care acestea nu existau. Mă întreb: cum se  descurcau și cum au trăit oamenii fără aceste gadget-uri? Pentru că noi ne trezim și adormim cu ochii în ele.  În continuare vă voi povestii cum  am rămas fără mobil.

Acum o săptămână, m-am dus în vizită la niște prieteni care are un băiețel de câțiva anișor. E un copil atât de dulce, încât îmi vine să-l mănânc. În timp ce-l alintam, m-a sunat cineva și a trebuit să-mi scot telefon.

Băiețelul imediat cum mi l-a văzut, a început să plângă pentru a i-l da și lui. Când am terminat conversația cu persoana respectivă care mă sunase și observând că mama copilului nu mai știa ce să facă pentru a-l potolii din plâns, m-am simțit obligată să-i dau telefonul să se joace pe el.

Eu și prietenii mei, ne-am mutat în bucătărie  să bem o cafea  și să-l lăsăm să se joace liniștit. La un moment dat, auzim  o bubuitură și am fugit în camera lui, să vedem ce se întâmplase. Telefonul meu era pe parchet cu fața în jos, ca și cum ar fi fost aruncat.

Când l-am ridicat de pe parchet, am văzut că i se spărsese și  nu se mai aprindea. Cu alte cuvinte era mort. Probabil dacă  era protejat de o folie de protecție și o husă, ar fi supraviețuit din izbitura pe podea.

Cu telefonul  umblam cu grijă și nu crezusem că  ar fi necesare chestii pentru protecție. Cu toate că-l aveam de mulți ani, încă funcționa bine și-mi făceam treaba cu el. Prin urmare, acum trebuia să-mi cumpăr altul, fie că voiam, fie că nu.

Așa că, am ajuns acasă și mi-am făcut comandă de telefon nou. Însă livrarea acestuia s-a efectuat în trei zile. Zile în care tot simțeam că-mi lipsea ceva.  Având  senzația de-al căuta prin jurul meu.

Ca să privim și partea bună a lucrurilor, cu ocazia asta mi-am achiziționat un telefon mult mai performant. Așadar,  în ziua când l-am primit, am fost ocupată ore întregi cu el pentru a-l descoperii ce funcții șmechere are. Eram foarte entuziasmată de achiziția făcută și  îmi plăcea la nebunie. Acum pot să mă joc o mulțime de jocuri.

De data asta mi-am zis că nu ar fi rău să mă uit după huse pentru telefon, pentru a evita deteriorarea sau spargerea lui. Pentru că, așa cum s-a văzut, nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. Mi-am amintit că citisem cândva articolul acesta: https://www.webarm.ro/proiect/marketbox/ .

Din care aflasem de existența magazinului virtual Market Box cu produse ce mă interesau în momentul de față. Ca urmare, m-am pus la calculatorului și am accesat link-ul: https://marketbox.ro/huse-telefoane/ . Mi-a apărut o listă  cu toate mărcile de pe  piață care produc gadget-uri.

Am apăsat pe link-ul: https://marketbox.ro/huse-xiaomi-mi10t-5g/ a categoriei ce cuprindeau huse pentru telefoane Xiaomi. Acolo am găsit pachetul acesta ce conține  folie integrată și husă de culoare neagră,  compatibilă cu tipul meu de telefon: Mi 10T, Mi 10T Pro Defense360:

huse pentru telefon
Pachet 360 Folie integrata + Husa pentru Xiaomi Mi 10T, Mi 10T Pro Defense360 – negru

Aceasta e extrem de rezistentă cu protecție 360 grade formată din două părți: prima, pentru partea din spate, transparentă pentru a evidenția culoarea telefonului și a doua parte, ce se îmbină cu prima și include protecție inclusiv pentru ecranul telefonului.

E o husă ce vine cu folia integrată în rama frontală a acesteia, ne mai fiind nevoită s-o lipesc singură.

Forma cadrului ușor ridicat din jurul camerei și a ecranului îl protejează de zgârieturi.

În caz că mă voi plictisii de culoarea neagră, mi-am cumpărat și această husă din silicon, de culoare roșu:

Husa pentru Xiaomi Mi 10TMi 10T Pro Liquid Silicone, negru

Materialul oferă o senzație moale și are o aderență mai confortabilă. Finisajul mat anti-alunecare garantează o fixare fermă a telefonului

Mi-a plăcut că iese în evidență și conferă încredere și gust estetic telefonului. Se păstrează întotdeauna uscată și curată, deoarece este foarte ușor de șters praful și murdăria de pe husă.

Acum telefonul meu beneficiază de o protecție maximă. Mă voi bucura de el și mai mult timp.

Sunteți cumva în căutarea unei huse pentru telefon sau pentru alte gadget-uri? Magazinul MarketBox e locul ideal unde veți găsi astfel de produse.

Spor la cumpărături!

Andreea
Urmărește-mă

S-ar putea să-ți placă și

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bună!

Fă clic pe unul dintre reprezentanții noștri de mai jos pentru a discuta pe Telegram sau trimite-ne un e-mail la admin@andreea-ivan.ro

Trimite mesajul!
%d blogeri au apreciat: