Așa cum bine știm suntem creați din emoții, simțim bucurii, supărări, teamă, confuzie, etc și le trăim pe toate la o intensitate maximă. Avem momente  când ne simțim în al nouălea cer și clipe în care avem senzația că  pământul ne fuge pe sub picioare. Atunci începem să căutăm o sursă care ne dă o stare mai bună. Iar în afară de îmbrățișarea de la  o persoană dragă, avem nevoie și de un stimulent, de un pansament pentru suflet, de ceva care să ne aline și  prin interior astfel să prindem la putere și să mergem mai departe.

 Acest pansament poate fi orice lucru sau activitate care ne face bine și ne liniștește. De exemplu eu obișnuiesc să beau ciocolată caldă de fiecare dată când sunt tristă, iar mirosul și gustul ei mă relaxează.  O ciocolată caldă e ca o pastilă pentru sufletul meu, pur și simplu această dulceață îmi alină durerea, îmi dă un motiv să zâmbesc chiar și printre lacrimi. Însă  depinde foarte mult și ce fel de ciocolată aleg să consum, pentru că nu toate au același efect.

Ciocolata care e menită să facă bine

O ciocolată caldă de bună calitate se recunoaște după miros care te face să te apropii de ea și s-o guști. E un mic secret pe care l-am descoperit odată ce am aflat de ciocolata caldă  foarte rafinată de pe Luado.ro și sunt convinsă că ea este creată special pentru a ne aduce o stare de bine atunci când o savurăm.  Luado.ro ne oferă  cel mai dulce produs pe care îl regăsim în pachetele de ciocolată caldă, sau orice alt produs de pe acest site.

Cei de la Luado au grijă ca produsele din ciocolată pe care le prepară  să atingă cel mai înalt nivel și să se definească prin gust și rafinament. E o realizare născută din dorința acestor oameni de a ne oferi șansa să ne dovedim iubirea în cel mai simplu gest.  Datorită acestor produse putem să ne arătăm aprecierea față de o persoană dragă dăruindu-i una dintre cutiile cu praline și ciocolată Luado, iar gustul acestor bomboane o va face să simte iubirea noastră. Pe acest site mai găsim și ciocolată pentru copii sau delicii din ciocolată menite să îndulcească  momentele petrecute alături de cei dragi.

Ciocolata caldă Luado reușește să mă relaxeze

Da, gustul  dulce de ciocolată are puterea de a schimba starea de spirit și acest lucru e testat chiar de mine. Atunci când am o stare proastă și sunt lipsită de energie beau o ciocolată caldă de la Luado și imediat încep să mă simt mai bine.

Este vorba de ciocolata caldă cu lapte, cu ghimbir și portocale, iar acest amestec de iute, acrișor îi dă o aromă aparte care mă relaxează și mă face să uit de orice problemă. Efectiv parfumul, gustul și spuma a acestei ciocolate îmi mângâie sufletul, încât de cele mai multe ori ajung s-o beau cu ochii închiși. Pentru mine nici-o băutură nu se compară cu aceasta  ciocolată caldă, care a devenit preferată mea pentru că mă simt răsfățată de gustul ei. E un alint de care am parte de fiecare dată când o beau.

Ciocolata caldă de la Luado a fost o descoperire de a mea pe care am dorit s-o împărtășesc prietenilor, așa că i-am invitat într-o seară la mine ca să mai stăm la povești. Și după ce s-au adunat cu toți i-am întrebat ce vor să bea, evident că aproape toți au vrut bere, vin, doar una dintre prietene mele a dorit o ciocolată caldă.

Atunci am zâmbit  și m-am dus să-i fac o ciocolată caldă Milk and Marshmallows cu lapte și bezele moi, cu urme de fructe pe care i-am oferit-o. Iar după câteva minute această prietenă foarte uimită de gustul rafinat al ciocolatei, mi-a spus că nu a mai băut niciodată o ciocolată caldă așa de bună.  Acest gust dulce și acea bezea îi dădea motive  de bucurie încât  mi-a mai cerut încă una. Și acea reacție a ei dar mai ales mirosul de cacao și fructe i-au făcut și pe ceilalți prieteni să-și dorească s-o guste, motiv pentru care am mers cu toți la bucătărie ca să ne facem câte o ciocolată caldă.

Datorită ciocolatei calde Luado am avut o seară de neuitat

Acea seara petrecută cu prieteni mei a fost una dintre cele mai frumoase serii, pentru că aceasta ciocolată caldă ne-a făcut să depănăm amintiri din copilărie. Savuram fiecare picătură de ciocolată în timp ce râdeam de trăsnăile pe care le făceam atunci când eram mici.

Ne-am bucurat de acele clipe dar și de gustul de ciocolată de care nu ne mai săturam, așa că am băut cană după cană până când am terminat tot pachetul. Noroc că în casă mai aveam tot de la Luado ciocolata caldă pe băț clasică, un produs creat special pentru iubitori de ciocolată.  Așa că am continuat să ne răsfățăm cu această ciocolată cu lapte, din ingrediente naturale și foarte cremoasă care reușește să încânte orice gustător.

Din momentul  în care prieteni mei au gustat din această ciocolată caldă s-au îndrăgostit de aroma ei, efectiv nu le venea să creadă cât de bună poate fi. O băutură  care ne-a încântat papilele gustative și ne-a făcut să stăm la povești toată noaptea fără să ne simțit obosiți.

A fost o noapte în care m-am apropriat și mai mult de prieteni mei, i-am redescoperit pe fiecare în parte. Și asta mulțumită  ciocolatei caldă Luado care a devenit motivul nostru de a ne întâlni cât mai des pentru a ne bucura împreună de ea.

Ciocolata de la Luado e un pansament pentru sufletul nostru, motiv  pentru care vă îndemn să încercați  aceste delicii din ciocolată și vă asigur că veți fi uimiți ce efect pozitiv vor avea asupra dumneavoastră.

Până dată viitoare vă doresc numai bine!

Datele de contact

Tel: 0737 390 000

E-mail: office@luado.ro

S-ar putea să-ți placă și

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bună!

Fă clic pe unul dintre reprezentanții noștri de mai jos pentru a discuta pe Telegram sau trimite-ne un e-mail la admin@andreea-ivan.ro

Trimite mesajul!