Cum mi-am regenerat parul ars cu Parusan

Ma aflam in perioada aceea in care femeile incearca toate culorile pe parul lor sa vada…cum le sta cu chelie! Slava Domnului ca numai norocul de a descoperi parusan pharma4you.ro m-a scapat de ea, dar asta voi povesti mai tarziu.
Mai intai am facut greseala capitala de a-mi decolora parul, desi era moale, iar firul fragil. Imi venea foarte bine nuanta, dar cand aplicam vopseaua, imi dadeau lacrimile!
Incepuse sa mi se vada putin si scalpul, iar parul meu se arsese, fasaia de parca ar fi fost mort.
O prietena sincera mi-a zis:
-De ce ai ars, Diavole, frumusete de par?
Un iubit de cateva luni, caruia ii placeau brunetele, a venit cu ideea sa ma vopsesc bruneta. “Negrul acela pana corbului va contrasta cu ochii tai albastri”, mi-a spus. Mi-am facut parul negru-abanos, iar cand am intrat a doua zi in clasa, elevii mei si-au pus mainile pe cap, iar cel mai indraznet, mi-a zis de la obraz:
-Ce-ati facut, doamna diriginta, ce v-ati facut?
Nici relatia bazata pe o culoare a parului nu a tinut mult, nici bruneta nu am stat mai mult de o luna si am constatat ca ma prinde roscatul, dar ramasesem cu jumatate din parul pe care-l avusesem.
Acum lumea se mira cat o tinea gura cum apaream undeva:
-Ce ti s-a rarit parul! Daca ti-ai batut joc de el! Sa-l vopsesti de trei ori intr-o luna nu a fost putin pentru el, saracul!
Trebuia sa fac ceva sa-i pacalesc. Am comandat spuma si fixativ pentru volum si am adunat mult timp tot praful in podoaba mea capilara, apoi il puneam in fiecare seara pe moate, iar varfurile se retezau cand desfaceam buclele.
Cand chiar si tata, cel mai nepasator om din lume cu privire la felul in care arat, mi-a spus cu ingrijorare:
-Ai sa chelesti, tata!
Am inceput cu tratamente naturiste.
Masca de ou cu miere mi-am pus in varful capului, mi s-a naclait tot parul si mi-am dat seama ca daca repet tratamentul, ajung la vorba tatei. Spalat cu apa de ploaie si sapun de casa i-am aplicat si s-a electrizat si a protestat saracul, iar eu am realizat ca nu mi se potriveste tratamentul. A mai venit cineva cu ideea sa fierb pleava de fan si sa bag capul in fiertura (evident dupa ce se raceste). As fi incercat, dar sa va spun ce m-a oprit. O vecina care avea dureri de cap puternice si-a pus o planta pe cap, iar a doua zi s-a trezit cheala. Scapase de par, nu de durere de cap. De-atunci umbla numai imbrobodita. Iata care au fost motivele pentru care mi-am comandat Parusan si am constatat urmatoarele:
-parul nu mai imi pica, isi pastreaza aspectul curat mult timp, iar tratamentul nu are efecte negative cum aveau multe dintre celelalte.
-desi am o varsta, de cand folosesc Parusan parul nu mi-a albit
-cum aplic samponul simt intesificarea circulatiei la nivelul scalpului, deci tratamentul isi face efectul.

S-ar putea să-ți placă și

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bună!

Fă clic pe unul dintre reprezentanții noștri de mai jos pentru a discuta pe Telegram sau trimite-ne un e-mail la admin@andreea-ivan.ro

Trimite mesajul!