Acum la început de an, am avut plăcerea să o ajut pe mătușa mea să le facă o surpriză copiilor săi. Aceasta în urmă cu mulți ani s-a hotărât să plece în străinătate ca să muncească. Fabrica unde a lucrat în România a dat faliment și nu a mai găsit un alt loc de muncă.
Îi mai rămăsese numai o soluție atunci, să plece în afară și să-și încerce norocul acolo, și a reușit. Deși i-a fost greu să se despartă de familie, să plece de una singură, într-un loc total nou și străin, s-a bucurat mult când a găsit un job de care a fost mulțumită.
La mijlocul lunii trecute mătușa s-a întors în țară, iar la o săptămână m-a chemat la ea să povestim. După atâta timp în care nu ne văzusem. ne-a luat multe ore de conversație. Într-un final mi-a dezvăluit un secret de care nu știa nimeni, decât eu și cu ea.
Acel secret era că strânseseră suficienți bani și cum a ajuns în România, a cumpărat un apartament nou. Mi-a mărturisit că deocamdată e secret pentru că după ce pune totul la punct în apartament, dorește să-l dea cadou copiilor. Mai exact fiului ei care este proaspăt însurat. Așadar, cum bine știa că gusturile tinerilor diferă cu a părinților, mătușa mea mi-a cerut ajutorul cum să decoreze locuința.
A doua zi m-a luat cu ea să-mi arate apartamentul, am rămas absolut uimită să văd că deja îl mobilase, totul era nou nouț. Aflase de la fiul și nora sa, cam ce mobilier le-ar place, dar aceștia fără să cunoască motivul. Așa că locuința arăta în stil modern și confortabil.
În privința decorațiunilor, i-am spus mătușii mele că se va rezolva. Am căutat imediat pe internet și am găsit magazinul virtual Decodepot cu decoratiuni de casa. Recunosc că nu mai auzisem de acest magazin, însă m-am uitat la produsele pe care le au și mi-au plăcut foarte mult.
Decorațiunile de casă sunt efectiv superbe, mi-a fost greu să aleg. Până la urmă am ales câteva decorațiuni pentru fiecare încăpere a locuinței. Ca de exemplu în living mi s-a părut că se potrivește perfect acest ceas în formă de bufniță:
De asemenea mi-a plăcut și mi s-a părut că merge în locuința unor tineri proaspăt căsătoriți, aceasta frumoasă vază de ceramică cu model Love:
M-am gândit că nu le-ar strica și acest suport lumânare pahar, cu nisip roșu decorativ:
Pot să spun că după ce am pus aceste decorațiuni în locuință, au schimbat aspectul apartamentului. Cu ocazia asta mi-am dat seama cât de mult contează să pui obiectul potrivit în locul potrivit.
Mătușa mea când a văzut că locuința arată perfect, s-a decis să le-o arate copiilor. I-a chemat pe fiul și nora ei acolo fără să le zică de ce. După ce aceștia s-au plimbat prin casă și au admirat mobila și frumoasele decorațiuni pe care le-am ales, mătușa le-a dat vestea că acel apartament este de fapt a lor. Așa cum mă așteptam, au rămas șocați.
- Top 3 motive pentru care cutiile de pizza sunt extrem de importante pentru o pizzerie sau rotiserie - septembrie 25, 2024
- Seduction Studio: Oportunități unice în videochatul din Bacău - august 13, 2024
- Ciocolata caldă Luado e ca un pansament pentru suflet - mai 8, 2023