Ieri pe când verificam notificările pe facebook, văd că primesc un mesaj de la o amică pe nume Denisa cu care nu mai vorbisem de luni bune. După ce am terminat de spus ce am mai făcut în tot acest timp de când nu am comunicat, aceasta îmi dezvăluie că săptămâna viitoare este ziua iubitului ei și că nu știe ce cadou să-i cumpere.
În aceiași zi împlinesc 5 ani de relație şi ar dori să fie un dar mai special de care să se bucure amândoi, dar deocamdată habar nu are ce ar consta acel cadou.
În acel moment mi-am amintit că într-o zi mi-a povestit de prima lor întâlnire care s-a întâmplat așa cum v-am zis mai sus acum 5 ani. Ea era în parc citea o cartea pe bancă, iar băiatul care urma să-i fie iubit, se plimba cu bicicleta împreună cu un grup de prieteni.
Amica mea cu iubitul din acea zi de atunci şi până în prezent se înţeleg de minune, niciodată nu au avut vreun conflict. Sinceră să fiu mi se pare ceva extraordinar de frumos să ai parte în viaţa ta de o asemenea relaţie.
Aseară tot navigând pe internet fără să caut ceva în mod deosebit am dat de un site cu lenjerie sexy de damă. Imediat m-am gândit cât bine s-ar simții o femeie în asemenea desuuri. Dar și un bărbat care își vede iubita îmbrăcată într-o lenjerie atât de sexy.
Denisa tocmai în acel moment a intrat online, ca s-o țin puţin în suspans i-am spus că am găsit ceva frumos pentru ea şi iubitul ei. I-am trimis poza de mai sus cu acel set elegant de lenjerie sexy marca Avanua care o va face să fie irezistibilă în orice noapte înflăcărată alături de iubitul ei. Am asigurat-o că este combinația ideală între roșu și negru ce îi va contura imaginea de femeie fatală care nu acceptă nici un refuz.
Această amică mi-a zis că nu știe cum nu i-a trecut prin cap așa ceva și că e cadoul perfect pentru cei doi. Mi-a mulțumit mult și mi-a mărturisit că m-ar fi îmbrățișat dacă eram în fața ei. Sunt fericită că am bucurat doi îndrăgostiți.
- Top 3 motive pentru care cutiile de pizza sunt extrem de importante pentru o pizzerie sau rotiserie - septembrie 25, 2024
- Seduction Studio: Oportunități unice în videochatul din Bacău - august 13, 2024
- Ciocolata caldă Luado e ca un pansament pentru suflet - mai 8, 2023