Acest articol e un exemplu de a crede în expresia “Niciodată să nu spui niciodată” pentru că am avut parte în viață de lucruri la care n-aș fi crezut că mi se vor întâmpla. Unul dintre lucruri e aceea de a-mi câștiga proprii bani din scris. Dintotdeauna am fost o fire curioasă, mi-a plăcut să învăț și să știu de toate.

Când eram mică am furat meseria de a umbla pe un calculator de la o rudă care locuia pe atunci la părinții mei. Stăteam lângă ea ori de câte ori lucra sau se juca pe acel obiect nou și fascinat pentru mine. Cu toate că pe atunci nu exista internet, totuși mi se părea interesant. Aceasta mă mai lăsa și pe mine să mă joc pe el . Țin minte  că era jocul acela Lotus în care făceai curse cu mașini, mă distram de  minune să mă iau la întrecere cu alte mașinuțe.

În adolescență am avut calculatorul meu și între timp a apărut și internetul care pentru mine a fost ca o fereastră deschisă către lume. La o fire curioasă cum eram eu, mi se părea extraordinar să găsesc în mediu online aproape orice informație pe care doream. Am văzut că există diverse forumurile și rețelele sociale pe care m-am înregistrat, mi-am făcut prieteni și  comunicam cu ei.

La un moment dat o persoană foarte dragă mie, mi-a sugerat să-mi creez un blog și să scriu despre orice subiect. În primă fază nu am știut ce să spun. M-a blocat un pic ideea pentru că nu aveam habar ce aș fi putut scrie eu pe un blog. Însă după câteva zile în care  m-am tot gândit, am găsit un site pe care mi-am făcut blog gratuit. Cu  pași timizi am început să scriu primul meu articol și care a fost despre mine.   A fost o senzația ciudată era ca și cum mă descopeream.

Apoi a  urmat și alte articole, în care îmi exprimam gânduri  la care primeam aprecieri de la prieteni și asta îmi plăcea.  Blogul a devenit locul perfect unde să-mi exprim părerea asupra a diverselor lucruri, să-mi împărtășesc experiențe și să povestesc despre pasiunile mele.

Într-o seară ceea mai bună prietenă,  mi-a spus că aș putea face bani din scris.  Având probleme de sănătate ideea de a putea muncii și de a avea proprii bani, era un vis imposibil. Însă de data asta viața  mi-a dovedit că visele se pot realiza, mai devreme sau mai târziu. Prin urmare această prietenă mi-a recomandat site-ul advertoriale.eu pe care l-am accesat și am completat acest formular  de înscriere https://www.advertoriale.eu/sustinem-bloggerii.html .

A doua zi văd că blogul meu a fost acceptat de către această platformă  și trebuia să mă apuc de treabă. Pentru mine era ceva nou și mi-era teamă că nu voi face față, în același timp eram entuziasmantă să încerc.  Așa că m-am autentificat pe platformă și am intrat în lista de joburi. O listă cu detaliile task-urile despre firmele pentru care să scrii un articol. Într-un final am reușit să aleg unul pentru care să scriu articolul.

M-am documentat despre acea firmă și am început să-mi dau frâu liber imaginației  și să creez articolul. Am simțit că e ocazie să aflu lucruri noi și în același timp   să-mi arăt că pot mai mult decât aș fi crezut. După ce am terminat articolul, l-am trimis  către verificare. Acum trebuia să aștept cu emoții și cu întrebare: l-oi fi scris bine sau nu ?

Spre surprinderea mea, platforma advertoriale.eu mi-a aprobat imediat articolul. Am foarte bucuroasă din două motive. Primul motiv era că asta însemna că e mai simplu decât am crezut inițial, iar al doilea era că o să primesc proprii bani pe un lucru creat de mine. Din acel moment am  început să scriu multe articole pentru care sunt plătită. Advertoriale.eu a fost  pentru mine ca  o rampă de lansare în lumea articolelor de publicitate. De atunci am aflat că pot câștiga bani din blogging.

Am fost extrem de bucuroasă când mi-am cumpărat primele lucruri din banii mei. Ca să avansez mai mult, cu banii strânși de pe această platformă am reușit să-mi achiziționez domeniu   ro pentru a-mi crea propriul site.

Advertoriale.eu e o platformă ce mi-a oferit oportunitate de învăța lucruri noi, de a dobândii  experiență și de a face bani din propria muncă. Cerințele task-urile sunt foarte ușoare, iar în ultima vreme prețul articolelor a crescut considerabil. Echipa platformei e foarte promptă cu aprobările articolelor și cu plata acestora. Când am mai greșit într-un articol, au fost  drăguți de  a-mi explica și mi-au oferit șansa de a mi-o corecta.

Ai un blog și îți place să scrii?  Advertoriale.eu e oportunitate de a acumula experiență și de a face bani din pasiunea ta.

Îți las mai jos un scurt review video despre platforma?

Succes !

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.