Clinică stomatologică în București

În urmă cu o lună m-a luat dintr-o dată o durere de măsea îngrozitoare. O prietenă, știind că mi-e frică de dentist, a insistat foarte mult să mă ducă la o clinică stomatologică în București.  Până la urmă m-a convins. Acolo aveau program și de urgențe stomatologice.

Dr. stomatolog mi s-a părut extrem de amabil. Acesta imediat m-a lăsat să  intru în cabinetul său și s-a ocupat de măseaua mea. Mi-a luat durerea cu mâna, apoi mi-a explicat că măseaua este cariată și trebuie tratată. Mi-a făcut programare pentru data viitoare ca să mi-o trateze în continuare.

Pot spune că de cum am intrat în cabinet, am putut observa că totul era un alb imaculat. Am rămas plăcut surprinsă să văd că avem o clinică stomatologică cu tehnologie  performantă.  După această experiență, teama pe care o aveam de dentist a dispărut. Am simțit că am găsit în sfârșit dentiști profesionaliști, în care pot să am încrederea.

Clinica stomatologică Citydent s-a înființat  acum 16 ani.  Se numără printre primele clinici de elită din România care îmbină cu profesionalism serviciile stomatologice premium și estetica facială.

Mă bucur că există o astfel de clinică dentară în București. Ea are misiunea de a redea sănătatea și frumusețea zâmbetului clienților și a întregului lor chip.

Avem clinică dentară  în București care abordează frumusețea dinților ca pe un proces sistematic guvernat de reguli clare de estetică naturală. Aceasta are grijă de sănătate, funcționalitate și psihologie.

Măseaua mea a fost tratată așa cum am spus, cu mult profesionalism și aparatură avansată. Prin urmare fiind foarte mulțumită de lucrare, m-am gândit să apelez și pentru un procedeu de albire a dinților. Deoarece atunci când mă priveam în oglindă, nu-mi plăcea cum arăta dantura mea.

Deși respectam cu strictețe îngrijirea dinților mei, însă stilul de viață alimentar îți spune cuvântul.  Dintotdeauna am fost de părere că un zâmbet de un alb strălucitor dă denotă încredere în sine.

Așadar clinica stomatologică mi-a îndeplinit într-o oră și această dorință. După terminarea tratamentul de albire, dinți mei arătau impecabil.  În acest moment sunt extrem de fericită, când mă privesc în oglindă.

Toate astea i se datorează prietenei mele care m-a dus la urgențe stomatologice. Altfel nu aș fi știut nici până în ziua de azi că există o clinică dentară în București, atât de bună

 

Salvează

Salvează

S-ar putea să-ți placă și

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bună!

Fă clic pe unul dintre reprezentanții noștri de mai jos pentru a discuta pe Telegram sau trimite-ne un e-mail la admin@andreea-ivan.ro

Trimite mesajul!