De când mă știu, am avut un ten sensibil care se irita foarte ușor și aveam senzația că e uscat. De fiecare dată când făceam baie simțeam că mă ține fața. Am început să folosesc cosmetice de la cele mai bune branduri cunoscute, crezând că sunt de calitate și că-mi fac bine.
Însă pe parcursul timpului, mi-au apărut alergii. Ca de exemplu îmi se înroșea și îmi înlăcrima ochii. Așa cum ni se întâmplă când tăiem o ceapă, doar că nu se ameliorează. În prima fază, neștiind care este cauza am crezut că-mi va trece.
Văzând că aceste simptome, începusem să le am zilnic, m-am gândit c-ar fi cazul să mă duc la un consult. Specialistul m-a liniștit, spunându-mi că n-am nimic grav, dar trebuie să evit contactul cu majoritatea cosmeticelor. Și mi-a explicat că cele mai multe produse de pe piață, conțin conservanți și parabeni care provoacă alergii la anumite persoane. Se pare că eu eram una din ele.
Acești conservanți și parabeni sunt folosiți în cosmetică și nu numai, pentru a face produsele să reziste în recipiente, vreme mai îndelungată. În schimb pentru noi aceștia sunt dăunători. Habar n-am avut de asta și mă bucuram că am aflat.
Prin urmare, trebuia să am mai multă grijă în alegerea cosmeticelor fără parabeni. Cu ocazia asta, căutând pe internet, am descoperit această știre: https://www.wall-street.ro/articol/Companii/236606/la-28-de-ani-un-farmacist-roman-lanseaza-o-linie-proprie-de-produse-dermato-cosmetice.html despre Eladerm care e o firmă românească. Ea a fost înființată în 2016 de un farmacist, din dorința de a aduce sănătate și frumusețe în lumea cosmeticelor.
Când am vizitat site-ul Eladerm, am văzut că pune la dispoziție, atât femeilor cât și bărbaților produse dermatocosmetice. Acestea conțin și substanțe medicinale care pot trata diverse afecțiuni. Cum ar fi: cuperozele, pierderi ale secreției de sebum și căderi de păr cu care se confruntă unele persoane.
Așa cum am spus la începutul articolului, am probleme cu un ten uscat care are tendințe de descuamare în anumite zone ale feței. Pe deasupra e sensibil, trebuie să am grijă cum mă ating pentru că imediat îmi apar pete roșii de iritații. Când e prea cald și transpir, începe să mi se irite atât de tare pielea, încât e cam dizgrațios.
Așadar, am accesat secțiunea cu dermatocosmetice de la Eladerm. Acolo mi s-a părut ideală această cremă pentru piele deshidratată și crăpată
Ea face parte din gama de produse dermatocosmetice. E o cremă de care sunt extrem de mulțumită. Datorită ingredientelor active cu rol hrănitor și emolient, îmi simt tenul super hidratant. În plus, pe timpul verii îmi reduce pierderile apă ale pielii, ea rămânând catifelată și care degajă o strălucire aparte. Mai exact crema conține unt de shea care are ca proprietăți vitaminele A, E, D și F, care-mi stimulează regenerarea celulară și producția de colagen.
De asemenea conține Emolic CC care este bio-compatibil cu organismul uman și are o capacitate ridicată de penetrare, promovând astfel funcția de reparare a pielii. Se mai adaugă și untul de cacao care îmi hrănește tenul cu acizi grași (acid oleic, linoleic, stearic, palmitic, arahidonic), vitamine (E si K), minerale (calciu, zinc, magneziu si potasiu) si antioxidanți (polifenoli si flavonoide).
Cu alte cuvinte e o cremă deosebită de bogată în vitamine și minerale care-mi conferă o maximă hidratare pielii. Aceasta îmi redă tenului meu elasticitate, luminozitate și prospețime.
Mă simt norocoasă că pe vreme de caniculă, nu-mi iese niciun pic de transpirație prin poli. De când folosesc, crema supra hidratantă, deseori sunt întrebată, ce fac de arăt așa tânără și frumoasă, Atunci le spun că-mi îngrijesc tenul cu o cremă naturală și care face minuni.
Sfârșesc prin a vă recomanda cu drag, să aveți grijă de voi cu produsele dermatocosmetice de la Eladerm.
Îi puteți contacta la adresa de mai jos:
Strada Crișanei, nr. 1c, Alba – Iulia , România
Website: https://www.eladerm.ro/
Email: contact@eladerm.ro
Telefon: + 40740479504
Program
Luni – Vineri — 09:00 – 16:00
Sau îi puteți urmării pe pagina de Facebook: facebook.com/eladerm.ro/
- Seduction Studio: Oportunități unice în videochatul din Bacău - august 13, 2024
- Ciocolata caldă Luado e ca un pansament pentru suflet - mai 8, 2023
- Captivă între bine și rău-Povestea tumultuoasă a unei fete din Londra - aprilie 5, 2023
Am aflat informații prețioase, mulțumesc că ai scris acest articol