În urmă cu două săptămâni, m-am întâlnit cu un vecin de bloc, pe care nu-l mai văzusem de câțiva ani. El a fost plecat în tot acest timp prin străinătate ca să muncească. Așa că în acea zi, ne-am așezat pe o bancă și am stat la taclale.

Am depănat amintiri din copilărie, cum ne jucam împreună și ce năzbâtii făceam. Apoi mi-a povestit de experiența lui departe de casă. Mi-a mărturisit, că din punct de vedere sentimental, i-a fost foarte greu fără familie și prieteni. Însă financiar i-a mers bine, a câștigat destui bani ca să se reîntoarcă în țară și să pornească o afacere.

Am aflat de la acesta că intenționează să deschidă un magazin de mobilă. Deja firma era înființată. A amenajat un spațiu pentru a le pune la dispoziția clienților obiecte de mobilier. Vecinul meu mi-a spus că are nevoie în primul rând de diverse mașini de ambalat ca să ajungă mobilierul în siguranță la cumpărător. Doar că nu știe companii de la noi, la care ar putea să găsească ceva de calitate.

Atunci i-am povestit de un văr, care și-a deschis și el un magazin în urmă cu un  an. Acesta a avut probleme o vreme cu transportul de marfă. O parte din ea se împrăștia și provoca pagube de valoare substanțială.  Până la un moment dat, când a aflat de  KangooPack, o companie care oferă soluția pentru transportul al paletelor în siguranță

Inițial a accesat site-ul companiei și a aruncat o privire în secțiunea în care se regăseau mașini de ambalat. Și a văzut că aceasta deține tehnologie performantă, utilaje pentru toate tipurile de ambalare.  Mașinile  sunt automate și facilitează procesul de îndoliere, legare, formare și sigilare, ambalare individuală și grupată și logistic.

Mașini de ambalat

Prin urmare, vărul nu a mai stat pe gânduri, a intrat la secțiunea de contact și a completat formularul care era pus la dispoziția  clienților. L-a completat și a așteptat. În scurt timp l-a apelat unul dintre specialiștii KangooPack  care sprijină procesul de ambalare al partenerilor cu un aport continuu  consistent de informații practice, referitoare la utilajele și produsele consumabile disponibile, facilitând astfel procesul de selecționare a celor mai viabile și eficiente soluții.

Cei doi au pus bazele unei colaborări de care ruda mea e foarte mulțumită. Acum marfa lui este transportată în stare optimă la adresa livrării. După aceste explicații, i-am recomandat vecinului meu să  acceseze pagina de Facebook celor de la KangooPack https://www.facebook.com/KangooPack-1646970235425350/ sau  să urmărească canalul de YouTube al acestei companii https://www.youtube.com/channel/UCj9IGcuD0WmTEXCVxWCFPOQ  pentru a afla mai multe detalii. El mi-a mulțumit și mi-a promis că mă va ține la curent.

Alaltăieri am primit un telefon de la  vecinul. M-a sunat să-mi spună  că îmi este recunoscător pentru informațiile, pe care i le-am dat despre KangooPack . A luat legătura cu specialiștii lor, și-a achiziționat utilajele de ambalat de care avea nevoie pentru magazinul lui și totul merge ca pe roate.

Așadar, sunteți patronul unui magazin și aveți nevoie de cele mai performante mașini de ambalat? La KangooPack le găsiți.

CONTACT

Str. Garii Nr. 2A, Alba Iulia 510194, România

+40 735 730 227

office@kangoopack.ro

L-V: 8:30 – 17:00

S-D: INCHIS

 

S-ar putea să-ți placă și

Transmite-mi un Mesaj !

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bună!

Fă clic pe unul dintre reprezentanții noștri de mai jos pentru a discuta pe Telegram sau trimite-ne un e-mail la admin@andreea-ivan.ro

Trimite mesajul!