Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee

Tatăl celuilalt copil este un roman scris de Parinoush Saniee. Acesta a apărut în anul 2013 în cadru editurii Polirom și are 248 de pagini. Până să-l citesc, tot auzisem de el și inițial am crezut că e vorba despre o poveste tipică, cu un copil abandonat de tatăl. Însă am descoperit că de fapt e vorba despre un  altfel de abandon…

Povestea începe cu relatările lui Shahab , un copil de 5 ani care niciodată nu a scos niciun cuvânt. Acesta locuiește împreună cu părinții, fratele mai mare și sora  lui mai mică într-un oraș din Iran. Pentru că nu vorbește, Shahab este bătaia de joc al verișorului  mai mare și ai celorlalți copii din cartierul în care trăiește. Este învinuit pentru unele rele făcute de aceștia, doar fiindcă el nu vorbea și nu se putea apăra. Singurii lui prieteni erau Asi și Babi, doi prieteni imaginari care îl înțelegeau, cu care rădea și se distra.

Arash este fratele lui Shahab și mândria tatălui. Este un băiat care nu știa altceva decât să studieze, nu ieșea cu capul din cărți, doar ca să ajungă cineva și nu-și dezamăgească tatăl. Însă asta era o presiune care-l făcea să nu se bucure de copilărie. Shahab îi observa nefericirea fratelui său și că acesta prefera să se refugieze în cât mai mult studiu.

Shadi, sora lui era vorbăreața familiei. Mezina avea parte de toată atenția  părințiilor și fiind foarte micuță, nimeni nu-i cerea să fie sau să facă ceva. Ea era mereu dată de către părinți  ca exemplu lui Shahab, că deși e mai mică decât el, vorbește. Iar acest lucru îl făcea să-și urască sora.

Părinți lui l-au dus la o grămadă de doctori, însă unii ridicau din umeri, iar alții le spunea să mai aștepte că băiatul lor va vorbii. Mama lui era casnică și o femeie  tristă. Suferea că e arătată cu degetul de către rude că copilul ei e considerat mut, prost și retardat. Prin atitudinea soțului ei care muncea din greu,  când ajungea acasă era mereu absent, iar când încerca să comunice cu el  devenea iritat. Ea se simțea oarecum învinovățită că Shahab nu era la fel ca toți copiii.

Toți îl vedeau pe Shahab ca pe o problema. Pe când el de fapt era un băiețel sensibil care conștientiza ce se petrece în jurul lui. Îl durea să vadă în ochii mamei lui tristețea și lacrimile, atunci când era nevoită să-i ia apărarea în fața celorlalți. Îl durea că tatăl lui era veșnic nemulțumit  de  el și că-l certa mereu, în schimb pe fratele său îl lăuda și îi oferea atenție. Tatăl îl făcea să se  simtă ca un prost, un incapabil să facă ceva în viață și de aceea Shahab își numea propriul părinte  

“tatăl lui Arash”. Toate lucrurile astea îi produceau suferință,  se simțea vinovat că e o povară și o rușine pentru familie, îl făceau să se creadă în adâncul sufletului său, că e chiar  un prost. Presiunea pe care o simțea asupra lui îi accentua blocajul de a vorbi.

Până într-o zi, când a venit în vizită bunica sa Bibi și a stat o vreme la familia lui. Această bunică l-a văzut pe Shahab așa cum era el cu adevărat, un băiețel inteligent care suferea din cauza atitudinii celor din jur. Bunica Bibi i-a oferit  ceea  ce nimeni nu-i oferise până atunci și ce credeți că s-a întâmplat ?

Nu vă spun mai multe, vă las pe voi  să descoperiți.

Ceea ce pot să spun e faptul că tatăl celuilalt copil e un roman ce m-a impresionat și emoționant. E o carte ce scoate în evidență sentimentele unui copil care nu poate să se exprime. Sentimentele unui copil care tânjește după  atenția, afecțiunea și armonia  unei familii. Iubirea de care are nevoie acesta e percepută total greșită de către părinți. Acei părinți care  au impresia că dacă le oferă copiilor o situația materială, dacă îi spală, le dă să  mănânce, dacă-i numai critică și îi presează să fie așa cum “trebuie” , ca să nu fie de râsul lumii, asta  e totul. Nu, nu e totul…

De cele mai  multe ori părinții se consideră stăpâni pe copiii lor, dându-le ceea ce cred de cuviință și nu ce au aceștia nevoie de fapt. Nu țin cont de sentimentele lor și în acest fel le provoacă răni adânci în sufletul micuților, răni atât de adânci, încât nu se vindecă nici când devin adulți. Ca adulți probabil par  că sunt bine pentru că învață să-și mascheze rănile, însă în interiorul lor de cuibărește dezamăgirea și neîncrederea în ei înșiși pe veci. Se vor simții în sufletul lor niște proști.

Am scris despre romanul tatăl celuilalt copil pentru că m-am regăsit în personajul Shahab și în altele pe care le veți descoperii dacă îl veți citi. Merită !

În cazul care l-ați citit, vă aștept să-mi împărtășiți mai jos impresiile voastre !