Stickere de perete pentru dormitorul meu

Stickere de perete pentru dormitorul meu 
Dintotdeauna am fost de părere că, este important să ne amenajăm căsuța în care locuim, așa cum ne place. Să ne creăm propriul nostru colțișor, unde să putem să ne rupem de lumea exterioară mult prea zgomotoasă.

Un loc al nostru pe care să-l decorăm, în așa fel încât să ne simțim confortabil și relaxați. Acel spațiu în care să simțim că ne umplem cu acea energie de care avem atâta nevoie zi de zi.

De ceva timp mă tot întrebam ce îmi lipsea în dormitorul meu. Cu toate că mi-am renovat camera toamna trecută.  Mi-am văruit pereții în orange pentru că este una dintre culorile mele preferate. În plus, am ales această culoare și din motivul că psihologii susțin că transmite o stare de bine, de liniște. Așa că mi-am zis trebuie să îmi îmbrac pereții camerei mele într-o astfel de culoare superbă. Zis și făcut.

Însă de  câte ori priveam acești pereți în orange, parcă păreau că le-ar mai trebui ceva. Dar nu-mi dădeam seama ce anume. Până acum două zile, când am fost invitată acasă la prietena mea Diana.  Cum nu mai fusesem demult pe la ea, a început să-mi arate ce schimbări și-a făcut prin locuința ei.

Când am intrat într-una din camere, am observat niște autocolante pe perete care mi s-au părut foarte interesante.  Diana mi-a spus că acelea se numesc stickere perete. Eu habar n-am avut de așa ceva. Atunci mi-am spus Voila,  asta lipsește în camera mea.

Cât am vorbit cu prietena mea, gândul meu îmi mai fugea la acele stickere perete. Am plecat de la Diana cu niște idei de amenajare extraordinare de bune. De asemenea mi-a recomandat să accesez magazinul online Homex.ro.  Spunându-mi că acolo pot vedea o gamă largă de stickere, chiar și în 3D.

Prin urmare  am găsit imediat stickere de perete pentru dormitorul meu. Comandându-mi de la aceștia, două stickere Magnolia Flower. Produsul se poate aplică pe perete, pe geam sau pe oglinzi, este rezistent la apă și aburi. În plus se îndepărtează cu ușurința.

Camera mea acum chiar arată așa cum trebuie pentru a mă simții bine.

 

 

Salvează

Salvează

Andreea
Urmărește-mă
Andreea
Urmărește-mă

Leave a reply

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...
%d blogeri au apreciat: