Acum doi ani în 2014, luna Mai a fost de neuitat pentru mine, deoarece pe 1 și 2 am avut parte de două concerte în Parcul Sebastian care e foarte aproape de unde stau.
În prima seară pe 1 Mai, m-am bucurat să-i ascult și să-i văd pe: Delia, Sore, Vunk, Antonia și în mod aparte pe invitatul special care nu mă așteptam să am ocazia să-l văd în persoană la un concert gratis.
Acesta a fost Thomas Anders fostul component al trupei Modern Talking (brunetul). Unde ne-a încântat cu superbele melodii consacrate din repertoriul trupei, cât și propriile creații . Mi-a plăcut mult prezența lui, deși e mai mic de statură de cum îmi imaginam eu. Am observat că e un bărbat romantic, prin mișcările lui rafinate ce exprima sensibilitate.
Din păcate cu partea tehnică la primele melodii a stat cam prost pentru că vocea lui abia se auzea față de orchestră, apoi parcă s-a auzit ceva mai bine. Totuși acest lucru nu a contat fiindcă chiar și așa a încântat publicul, majoritatea cânta și dansa pe melodiile lui. Mi-a lăsat impresia că e o persoană deosebită și datorită acestui lucru, cred că face melodii superbe care ajung la suflet….
A doua seară am avut plăcerea de a-i vedea și asculta cântând pe: Anne, Adda, What’s UP, Amna, Voltaj și Aurelian Temişan ; cel care a și prezentat concertele din aceste zile. Iar invitatul special din seara asta a fost Umberto Tozzi care nu prea a avut chiar așa mult succes la publicul nostru și nici pe gustul meu nu prea a fost. Oricum începuse să picure afară la a doua melodie și n-am mai stat.
Și în a treia zi s-a mai organizat concert, dar frica ploii m-a ținut în casă. Asta e ! Am pierdut un concert, însă am reușit sa ajung și să mă bucur de cele două concerte din zilele precedente.
La final de articol vă las să ascultați una dintre superbele melodii cântate de Thomas Anders
- Top 3 motive pentru care cutiile de pizza sunt extrem de importante pentru o pizzerie sau rotiserie - septembrie 25, 2024
- Seduction Studio: Oportunități unice în videochatul din Bacău - august 13, 2024
- Ciocolata caldă Luado e ca un pansament pentru suflet - mai 8, 2023